Arhivă
Revista Română de Informatică și Automatică / Vol. 30, Nr. 3, 2020
Politici publice în era digitală
Electra MITAN, Daniel SAVU
Studiul politicilor publice are un caracter multidisciplinar și aduce la un loc științele economice, cele administrative și teoria deciziei. În prezent accentul este pus pe societatea digitală prin dezvoltarea unui ecosistem pentru cetățeni, administrație și mediul de business, care să realizeze obiective de dezvoltare durabilă și sprijinirea procesului democratic și a drepturilor sociale. Politicile publice răspund și soluționează problemele evidențiate de societate prin intermediul programelor de acțiune coordonate. Articolul prezintă definiții și taxonomia acestor politici cu accent pe digitalizarea administrației, pe instrumentele și tehnicile de luare a deciziei în domeniul politicilor publice, dar și pe metodele și instrumentele de colectare, monitorizare și evaluare a informațiilor, care urmăresc întărirea capacității de obținere și utilizare a datelor pentru o analiză cât mai exactă. Este prezentat portalul e-PP_portal prin intermediul căruia se pot prezenta și derula activităţi specifice legate de politicile publice și anume: definire, analiză, modele, decizie, implementare, monitorizare și evaluare, realizate într-un cadru flexibil şi un mediu colaborativ, uşor accesabil cu care se pot gestiona activităţile de bază în procesul de luare a deciziilor (elaborarea prognozelor, a politicilor, a strategiilor etc.). De asemenea, este prezentat, ca instrument de lucru, un chestionar ce ilustrează studiul percepției cetățenilor asupra transparenței decizionale la nivelul administrației și implicarea în procesul decizional. În paragraful Concluzii este subliniată nevoia implementării serviciilor de e-guvernare pentru cetățeni, colectarea de informații pe baza cărora se argumentează luarea decizei.
Cuvinte cheie:
digitalizare, modelare, evaluare, politici publice
Vizualizează articolul complet:
CITAREA ACESTUI ARTICOL SUNT URMĂTOARELE:
Electra MITAN,
Daniel SAVU,
„Politici publice în era digitală”,
Revista Română de Informatică și Automatică,
ISSN 1220-1758,
vol. 30(3),
pp. 89-106,
2020.
https://doi.org/10.33436/v30i3y202007