Această lucrare îşi propune să sintetizeze principalele riscuri, vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale pe care le prezintă armele cibernetice. În prezent, analiştii militari şi de intelligence consideră spaţiul cibernetic drept al cincilea domeniu ca importanţă în care se poate desfăşura un război. Dacă cea de-a doua jumătate a secolului XX aducea în prim-plan ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare, prima jumătate a secolului XXI este dominată de preocuparea pentru prevenirea şi combaterea ameninţărilor cibernetice. Spre deosebire de ameninţarea nucleară, atacul cibernetic nu poate fi descurajat întotdeauna printr-un contra-atac deoarece pur si simplu este dificil să se identifice actorul statal sau non-statal care l-a provocat. Ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi internaţionale au atras atenţia opiniei publice relativ recent. Atacurile cibernetice executate, cel mai probabil, de Federaţia Rusă asupra Estoniei în 2007 şi Georgiei în 2008 au determinat au reevaluare a doctrinelor militare ale statelor membre NATO, securitatea cibernetică ocupând o atenţie sporită. Stat membru NATO şi UE, România nu a fost ocolită de atacuri cibernetice. Dimpotrivă, cel mai mare atac cibernetic asupra ţării noastre – Octombrie Roşu – a fost înregistrat în 2013. Prin adoptarea Strategiei de Securitate Cibernetică a României şi constituirea unor centre operative pentru prevenirea şi contracararea incidentelor din cadrul infrastructurilor cibernetice, ţara noastră este apreciată de partenerii strategici ca fiind un actor important în lupta împotriva războiului cibernetic.