În contextul tranziției digitale accelerate, sistemele de cunoaștere se confruntă cu riscuri tot mai mari de fragmentare și de discontinuitate epistemică. Pentru a răspunde acestor provocări, bibliotecile publice sunt tot mai des recunoscute ca infrastructuri socio-tehnice strategice, care susțin procesele de recuperare, reînnoire și conservare a cunoașterii pe termen lung. Bazându-se pe perspectiva cunoașterii ca resursă regenerabilă - una care poate fi creată, reinterpretată și recombinată în diferite contexte sociale - această lucrare introduce conceptul de cunoaștere regenerabilă, definit ca proprietatea dinamică a cunoașterii de a fi actualizată continuu, co-creată și adaptată prin interacțiunea dintre oameni, servicii și tehnologii, în scopul generării de valoare publică. Ancorată în teoriile Științei Serviciilor și ale Bunurilor Comune ale Cunoașterii, cercetarea examinează modul în care bibliotecile publice funcționează ca agregatori ai cunoașterii regenerabile prin medierea datelor deschise, valorificarea resurselor de tip big data și furnizarea de servicii informaționale asistate de inteligență artificială. Utilizând un design metodologic mixt (chestionar și interviuri structurate aplicate bibliotecilor publice din România și Europa), rezultatele empirice identifică șase clustere conceptuale care reflectă modul în care bibliotecile manifestă cunoașterea regenerabilă prin procese de creare, utilizare, organizare și distribuire. Constatările demonstrează că bibliotecile depășesc funcția tradițională de gestionare statică a informației, evoluând către un model participativ de administrare a cunoașterii, care promovează reziliența, sustenabilitatea și inteligența colectivă în cadrul ecosistemelor socio-tehnice.