Arhivă

Revista Română de Informatică și Automatică / Vol. 29, Nr. 4, 2019


Probleme de decizie: selecția furnizorilor ecologici

Electra MITAN

Rezumat:

În cadrul IMM, dezvoltarea relaţiilor cu furnizorii este o preocupare majoră a specialiştilor din domeniul achizițiilor. Selecția acestora a fost și este considerată o problemă delicată pentru organizațiile care doresc o poziție strategică în piață datorită impactului direct pe care îl are asupra fluxului de numerar și a profitabiltății. Procesul de evaluare și selecție a furnizorilor este mai degrabă complicat datorită unei palete de factori de influență, combinația de criterii de selecție cantitative și calitative, numărul și diversitatea furnizorilor de-a lungul lanțului de aprovizionare etc. Gestionarea lanțului de aprovizionare ecologic înseamnă administrarea fluxurilor de fonduri, informații și produse între ele, în toate etapele acestuia pentru a găsi echilibrul corect între aspectele ecologice și cele economice. O provocare pentru IMM este separarea creșterii economice de degradarea mediului înconjurător datorată presiunilor variate, a reglementărilor de mediu tot mai stricte, dar și creșterii gradului de conștientizare a consumatorilor și schimbării de atitudine pentru cumpărarea de produse ecologice. Articolul oferă o imagine de ansamblu asupra criteriilor utilizate ca referință în problema evaluării și selecției furnizorilor; prezintă modelul MADM pentru decizie multicriterială utilizat în problema selecţiei furnizorilor; un studiu de caz privind alegerea eficientă a unui echipament în condițiile utilizării de criterii verzi și non verzi.

Cuvinte cheie:
lanțuri de aprovizionare, modelare matematică, optimizare; evaluarea furnizorilor ecologici.

Vizualizează articolul complet:

CITAREA ACESTUI ARTICOL SUNT URMĂTOARELE:
Electra MITAN, „Probleme de decizie: selecția furnizorilor ecologici”, Revista Română de Informatică și Automatică, ISSN 1220-1758, vol. 29(4), pp. 35-46, 2019. https://doi.org/10.33436/v29i4y201903