Dacă aruncăm o privire la o scară de o zecime de milionime dintr-o miliardime de metru (10-16), ceea ce reprezintă dimensiunile unui proton, şi o scară de timp de ordinul unei milionimi dintr-o miliardime ale unei miliardimi de secundă (10-24), adică mai puţin decât i-ar trebui luminii să traverseze un proton, atunci vom observa o agitaţie frenetică a particulelor elementare, nişte fluctuaţii cuantice care conferă o anumită vigoare acestui micro-univers, efecte care lipsesc la nivel macroscopic. La o scară şi mai mică, la dimensiuni Planck (10-33 cm) şi timp Planck (5 ×10-44 s, adică timpul necesar luminii să parcurgă o lungime Planck), reprezentările noastre obişnuite despre timp şi spaţiu îşi pierd subit valabilitatea, ceea ce rămâne fiind o spumă cuantică, un soi de haos a unei geometrii ciudate a spaţiutimpului. Spuma cuantică reprezintă textura universului nostru, dar care nu poate fi observată din cauza micimii sale. De asemenea, spuma cuantică este considerată teoretic a fi formată din particule virtuale de energie foarte înaltă care apar pentru un timp extrem de scurt şi dispar apoi prin anihilare, în urma interacţiilor dintre particule. Aceste fluctuaţii ale vidului cuantic modifică proprietăţile vidului, conferindu-i acestuia o energie diferită de zero, cunoscută şi sub denumirea de energia vidului, sau Zero Point Energy. Ceea ce este cu adevărat remarcabil este faptul că teoria cuantică a câmpului prezice o valoare infinită a acestui vid cuantic. Prin urmare, vidul nu este un spaţiu gol, ci dimpotrivă o enormă sursă de energie. În lucrarea de faţă sunt prezentate efectul Casimir şi alte efecte, ca dovezi experimentale ale existenţei acestui vid cuantic. Pe de altă parte, Max Born, comentând relaţiile de incertitudine ale lui Heisenberg, a ajuns la ideea că particulele elementare din mecanica cuantică pot fi privite ca stări cuantice diferite ale aceleiaşi substanţe primordiale, numite apeiron, după Anaximandru, care a postulat-o în urmă cu peste două mii de ani. În lucrarea de faţă sunt prezentate evidentele similitudini dintre spuma cuantică şi apeiron-ul lui Anaximandru. Poate că printre aceste idei, putem descoperi mecanismul intim de formare a universului nostru. Prin urmare, n-ar trebui să ne întoarcem la apeiron?