Departe de a mai reprezenta o tehnologie exotică, desprinsă din povestiri sau filme ştiinţifico-fantastice, detecţia automată a feţelor în imaginile digitale a devenit deja parte a vieţii noastre cotidiene. Astăzi, practic orice utilizator al unei camere foto obişnuite poate remarca apariţia automată a unor dreptunghiuri colorate care încadrează figurile subiecţilor umani asupra cărora este îndreptat obiectivul respectivei camere. Puţini sunt totuşi cei care s-au întrebat cum este posibil aceasta şi mai puţini probabil, sunt cei care cunosc mai mult sau mai puţin răspunsul la această întrebare. Articolul de faţă îşi propune să prezinte problematica detecţiei automate a feţelor, cu o succintă trecere în revistă a dificultăţilor specifice, precum şi a principalelor tipuri de abordări în soluţionarea acesteia, cu detalierea - la un nivel care se doreşte cât mai accesibil posibil - a uneia dintre cele mai cunoscute şi utilizate metode, şi anume Viola-Jones. Articolul nu se doreşte a fi un studiu exhaustiv sau o monografie a domeniului, ci numai o introducere în acesta, cât mai pe înţelesul celor mai mulţi, încercând totodată să reliefeze frumuseţea şi eleganţa inovaţiei, eficienţa şi performanţa aduse de metoda Viola-Jones.