Acest articol se adresează cititorului fără cunoştinţe speciale în domeniul juridic. Se analizează pe scurt infracţiunile cibernetice renunţându-se la exprimări specifice ştiinţei dreptului, pentru a face informaţiile cât mai clare, venindu-se în întâmpinarea principiului general de drept "Nemo censetur ignorare legem" (Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii). Pentru a preveni şi combate criminalitatea informatică, cu asigurarea respectării drepturilor omului şi protecţiei datelor personale, statele membre ale Consiliului Europei, împreună cu Statele Unite, Canada, Japonia şi Africa de Sud cu statut de observatori, au conceput şi apoi au semnat (mai puţin SUA) în data de 23-XI-2001, “Convenţia asupra criminalităţii cibernetice” iar în data de 28 ianuarie 2003, a fost remis spre ratificare statelor membre ale Consiliului Europei, „Protocolul Adiţional pentru Convenţia asupra criminalităţii cibernetice”, privind incriminarea actelor de natură rasială şi xenofobă comise prin intermediul sistemelor informatice care a fost semnat de ţara noastră la 9 octombrie 2003. Prin aceste acte a fost stabilită baza juridică penală necesară anchetării, sancţionării şi cooperării internaţionale în problematica infracţiunilor informatice. Legiuitorul Român a reglementat în spiritul „Convenţiei asupra criminalităţii cibernetice” a Consiliului Europei această materie, în Titlul III al Cărţii I intitulat „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”, articolele 34 - 67 din cadrul legii penale speciale 161/2003 – „Privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”. În noul Cod Penal al României, infracţiunile informatice sunt reglementate ţinând cont de directivele Convenţiei Consiliului Europei din data de 23-XI-2001 asupra criminalităţii cibernetice, ceea ce face ca prevederile din Legea 161/2003, să fie transferate noului Cod, ca atare sau cu modificări alături de noi reglementări.