Arhivă

Revista Română de Informatică și Automatică / Vol. 34, Nr. 3, 2024


Realitatea virtuală pentru vârstnici – stadiul actual și perspective

Ana Magdalena ANGHEL

Rezumat:

Ultimul deceniu a fost martorul creșterii exponențiale a realității virtuale (VR) ca tehnologie accesibilă, puternică și disruptivă într-o varietate de domenii, printre care medicina este unul dintre cele mai reprezentative. În special pentru persoanele în vârstă, VR a fost deja dovedită, prin numeroase experimente și studii, ca fiind extrem de eficientă în susținerea unei multitudini de intervenții terapeutice, de la recuperarea și întreținerea neuromotorie și cognitivă până la sănătatea mintală, bunăstarea și socializarea. Cu toate acestea, din cauza noutății tehnologiei, comunităților științifice și industriale le lipsește atât o perspectivă generală care să acopere toate aceste domenii de intervenție, cât și o înțelegere aprofundată a rezultatelor, provocărilor, limitărilor, posibilităților, specificității, celor mai bune practici, abordărilor de proiectare și integrării cu terapiile tradiționale, pentru fiecare zonă. Acest lucru îngreunează tranferul soluțiilor de către exploatarea comercială și adoptarea pe scară largă în ghidurile clinice. Această lucrare își propune să acopere aceste lacune, prin identificarea și analizarea a cinci dintre cele mai relevante domenii de intervenție ale VR pentru vârstnici, oferind pentru fiecare domeniu o imagine de ansamblu și exemple, și încheind cu perspective generale comune și identificarea celor mai necesare subiecte de cercetare, pentru a sprijini adoptarea pe scară largă a intervențiilor bazate pe VR pentru sănătatea și bunăstarea vârstnicilor.

Cuvinte cheie:
Realitate virtuală, Vârstnici, Reabilitare neuromotorie, Reabilitare cognitivă.

Vizualizează articolul complet:

CITAREA ACESTUI ARTICOL SUNT URMĂTOARELE:
Ana Magdalena ANGHEL, „Realitatea virtuală pentru vârstnici – stadiul actual și perspective”, Revista Română de Informatică și Automatică, ISSN 1220-1758, vol. 34(3), pp. 49-61, 2024. https://doi.org/10.33436/v34i3y202404