Archives

Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control / Vol. 9, No. 4, 1999


DCE and CORBA: Synthesis and Comparative Analysis

Daniela SARU

Abstract:

Numărul mare de cerinţe şi complexitatea problemelor ce trebuie rezolvate în domeniul sistemelor distribuite eterogene actuale au condus, în ultimii ani, la apariția unor tehnologii de elaborare a aplicațiilor software, care să asigure atât programatorilor, cât şi utilizatorilor acestui tip de sisteme cât mai multe facilităţi, garantând performanțe ridicate şi uşurinţă în exploatare, O parte a acestor tehnologii sunt produse de firmă (proprietare) nestandardizate, în timp ce altele, mai puţine, dar din multe puncte de vedere mai valoroase, sunt specificaţii standardizate, elaborate în cadrul unor organisme specializate şi concretizate, deja, în implementări performante. Dintre acestea, în cadrul articolului, sunt prezentate separat (în sinteză) şi comparativ tehnologiile DCE şi CORBA, fiind evidențiate elementele comune şi principalele deosebiri, valoarea şi avantajele oferite de către cele două tehnologii în funcţie de domeniul de utilizare, lipsurile existente şi câteva dintre posibilele remedii.

Keywords:
DCE, CORBA. sisteme distribuite eterogene, client, server, interfață, limbaj de definire a interteţelor (IDL), UUID, RPC, ORB, servicii CORBA, facilități CORBA (orizontale şi verticale), stub, skeleton.

View full article:

CITE THIS PAPER AS:
Daniela SARU, "DCE and CORBA: Synthesis and Comparative Analysis", Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control, ISSN 1220-1758, vol. 9(4), pp. 57-68, 1999.