GIS trece printr-o perioadă de tranziţie care poate avea avantajul noii tehnologii şi prin aceasta va evolua de la sistem unic-scop, cu legături slabe, la alte sisteme cu componente specializate, specifice unui mediu de calcul, care poate să obțină o funcţionalitate sporită pentru GIS cu mai mult succes decât să menţină interfeţe stabile cu restul întreprinderii. Organizațiile au descoperit că implementările GIS tradiționale uneori nu ajung la cerinţele lor, în principal, pentru că astfel de sisteme sunt inginerești, sunt extrem de specializate, nu sunt standard. Multe soluţii GIS au fost dezvoltate în stadii imature, atunci când prototipurile erau încă în faza de experimentare. Deşi software-ul GIS de proprietar poate să producă procesarea geografică front-end, el poate să devină un GIS care este izolat fizic şi funcțional de restul resurselor de calcul ale organizaţiei, impiedicând obiectivele de integrare.
Nu este un secret că sistemele/proiectele Geographic Information Systems (GIS) au dificultăți în a deveni o parte integrantă importantă a unui sistem de management informațional.
La aceste dificultăți a contribuit şi faptul că vânzătorii au acționat în ideea că soluţiile sunt rezonabil de simple şi uşor de dezvoltat, idee care se confirmă dacă cerinţele aplicațiilor componente ale sistemului/proiectului sunt limitate, iar datele luate în considerare sunt minimale.
Ce se va întâmpla dacă se va dori să se utilizeze aceste soluţii în ideea de integrare?
Realitatea este că dezvoltarea lor trebuie să fie abordată cu aceeaşi seriozitate şi profesionalism ca în cazul oricăruia dintre proiectele serioase din cadrul Tehnologiei Informației (TI).
În ultimele conferințe de specialitate, au apărut reale controverse legate de definirea termenului Geographic Information System (GIS). Sunt utilizaţi mai mulţi termeni sinonimi pentru GIS: Geobase Information System, Geo-Data System, Spatial Information System, Geographic Data System, Land Information System, Natural Resource Information System, Multipurpose Cadastre, Multipurpose Land Information System. Această confuzie este explicabilă, în parte, și datorită faptului că GIS este o tehnologie nouă, legată de numeroase discipline științifice şi tehnologice, care se ocupă de managementul datelor spaţiale. Printre acestea se numără “remote sensing”, economii regionale, cartografie, geodezie, fotogrametrie, studierea mediului şi, bineînțeles, geografia.
Continuă să existe o dezbatere serioasă în ceea ce priveşte faptul că Sistemele de Gestiune de Baze de Date Relaționale (SGBDR) este sau nu adecvat ca mijloc de memorare de date geografice. Arhitectura cu SGBDR poate fi privită în contextul unei clasificări a arhitecturilor GIS cu baze de date. Remarca principală este aceea că abordările specifice bazelor de date sunt aspecte ale GIS-ului pe care utilizatorii şi evaluatorii le înţeleg cel mai puţin. Unele diferențe între pachetele GIS sunt uşor de stabilit, de exemplu, înlănţuirea de ecrane, facilităţile de mapping sau structurile de comenzi. Diferenţele în tehnicile interne de memorare sunt cel mai puţin evidente, dar pot să devină critice pentru mult timp. Chiar în cadrul unui studiu de caz pentru evaluarea unui pachet GIS, deficienţele bazei de date nu pot fi, întotdeauna, depistate. Întârzierile care par a fi imperceptibile atunci când se folosesc seturi mici şi stabile de date de test, pot să se dovedească intolerabile, când sistemul începe să lucreze cu o aplicaţie reală completă.
Sistemele GIS diferă considerabil în ceea ce priveşte metodele adoptate în memorarea datelor şi, în particular, în natura legăturilor pe care le menţin între datele geografice şi atributele lor.
“GIS-unile obţin potenţial într-un mediu complex furnizând o fereastră spațială în seturi de date externe prin abordări simpliste ale interogărilor cum sunt interschimbul de date şi interfețele cu baze de date, permițând cuplarea slabă a seturilor de date. Deci, dacă GlS-urile nu ar deveni integratori de informație complexă ci chiar o parte integrală a informaţiei, atunci ar trebui să tragem concluzia că GlS-urile trebuie să se bazeze exclusiv pe tehnologia SGBDD şi SGBD multimedia”.
Nu există îndoieli că vânzătorii de GIS cunosc această schimbare şi că ei înşişi nu sunt străini de soluții, Deci, în ultimă instanță, vom vedea dacă soluţiile se vor găsi folosind tehnologii hibride, relaţionale sau OO. Se poate chiar ca soluțiile să nu vină de la vânzătorii de GIS. ci de la ofertanţii de SGBD-uri.
Decât să privim la ESRI sau la INTERGRAPH cum îşi sporesc gradul de sofisticare a bazelor lor de date şi să nu înţelegem ce se întâmplă, mai bine privim către pachetele SGBD convenționale, care îşi adaugă extensii geografice pentru a fi mai atractive pentru piața GIS şi vom găsi multe explicaţii.
Acest articol încearcă să răspundă la întrebări de genul:
Ce este de fapt un GIS? Care sunt diferenţele/asemănările între GIS/LIS? Care este evoluția tehnologiei GIS în contextul evoluţiei TI? Care sunt consecinţele evoluției SGBD în context GIS? Care sunt dificultățile pe care le traversează orice şistem/proiect care adresează tehnologie GIS? Care este părerea Comunității Europene în legătură cu piața europeană de GIS şi care sunt domeniile cu potenţial de aplicare a tehnologiei GIS? Care este situația în România?
Este foarte posibil ca, în următorii ani, GIS să dipară ca o preocupare în sine şi să se subsumeze curentului principal de procesare a informației, GIS-ul devenind atunci un simplu element într-o strategie de informatizare dintr-o organizaţie.