Archives

Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control / Vol. 6, No. 1, 1996


Statuses of Computer Supported Co-operative Work

Gabriel SONEA

Abstract:

CSCW (Computer Supported Cooperative Work) reprezintă un nou câmp de cercetare, nu mai vechi de zece ani, axat pe dezvoltarea și utilizarea sistemelor de calculator pentru sprijinirea activității de cooperare. Deşi cercetătorii şi practicienii din acest domeniu au multe interese comune, există o mare diversitate de definire şi de abordare a CSCW-ului. Această diversitate a apărut, în pofida clarității intenţiilor care au stat la baza configurării addendei de cercetare CSCW, datorită celor zece ani de dezvoltare a domeniului şi tensiunilor inerente care au diluat claritatea inițială. Aceste tensiuni se evidenţiază prin aparenta disjuncţie dintre lucrările teoretice şi statuările de intenţie pe de o parte şi practica CSCW pe de altă parte. Vom descrie unele dintre sistemele existente, proiectarea lor şi cercetarea legată de evaluare, împreună cu explorarea celor trei surse care stau la baza tensiunilor menţionate anterior: rolul tehnologiei în a conduce sau a deriva din știință; concepţia de activitate şi de activitate de cooperare în particular; relaţia dintre CSCW şi organizare (McCarthy J., ”The state-of-the-art of CSCW: CSCW Systems, Cooperative Work and Organization”, Journal of Information Technology, 9/1994).

Keywords:

View full article:

CITE THIS PAPER AS:
Gabriel SONEA, "Statuses of Computer Supported Co-operative Work", Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control, ISSN 1220-1758, vol. 6(1), pp. 75-82, 1996.