Rutarea tradițională a pachetelor IP se bazează pe analiza adresei destinație IP, conținută în header-ul nivelului rețea, pentru fiecare pachet ce se deplasează de la sursă la destinație. Acest mecanism are câteva puncte slabe, începând de la probleme de scalabilitate până la suportul deficient, oferit pentru administrarea traficului, precum și slaba integrare cu backbone-urile de nivel 2, deja existente în marile rețele ale furnizorilor de servicii de rețea. Tehnologia MPLS a fost concepută pentru a îmbina beneficiile rutării (fără conexiune), la nivelul 3, cu direcționarea (bazată pe conexiune) la nivelul 2 al modelului ISO-OSI. MPLS separă planul de control, în care protocoalele de nivel 3 sunt folosite pentru a stabili rute utilizate pentru direcționarea pachetelor, de planul datelor, unde rutele cu comutare de etichete la nivel 2 sunt utilizate pentru a direcționa pachetele de date de-a lungul infrastructurii MPLS. Articolul de față încearcă să prezinte o imagine de perspectivă asupra caracteristicilor tehnologiei MPLS și avantajele pe care aceasta le oferă față de rutarea tradițională.