Art. 07 – Vol. 23 – Nr. 3 – 2013

Gabriel Neagu
gneagu@ici.ro

G Vladimir Florian
vladimir@ici.ro

Marilena Ianculescu
manina@ici.ro

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, ICI – Bucureşti

Rezumat: Proiectul FORSEE, finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională în sud-estul Europei are ca obiectiv principal furnizarea unei metodologii pentru Foresight regional şi un exerciţiu pilot de validarea a acesteia, ca suport pentru colaborarea transnaţională în elaborarea planurilor strategice CDI din domeniul TIC. Punctul de plecare în implementarea proiectului a fost studierea situaţiei actuale a sistemului CDI, denumit generic Sistemul Naţional de Inovare (SNI), din fiecare ţară parteneră. Corespunzător orientării tematica proiectului, accentul a fost pus pe domeniul TIC. Scopul lucrării este de a oferi o sinteză a raportului SNI pentru ţara noastră, în termenii unui cadru de analiză care constă din soluţia de structurare a documentului, din conceptele şi indicatorii statistici ai Eurostat şi ai Băncii Mondiale, specifice pentru fiecare secţiune a documentului şi din instanţierea cu rol ilustrativ a acestora pentru ţara noastră, pe baza documentelor elaborate sub egida  UE şi a altor organisme internaţionale. Lucrarea este structurată în două părţi, dedicate analizei SNI din punct de vedere structural şi, respectiv, al performanţei. În această primă parte, după scurte consideraţii cu privire la rolul cercetării şi inovării în consolidarea potenţialul competitiv la nivel micro şi macro economic este furnizată o scurtă prezentare a proiectului FORSEE, urmată de descrierea viziunii structurale despre SNI: contextul naţional de evoluţie a CDI cu accent pe domeniul TIC, configuraţia profilului TIC de ţară, precum şi componentele principale ale SNI (coordonare, resurse şi organizaţii specializate). Cea de a doua parte a lucrării va fi dedicată viziunii referitoare la performanţa SNI.

Cuvinte cheie:  proiectul FORSEE, cercetare-dezvoltare-inovare, SNI, viziune structurală, profil TIC, indicatori statistici

 Introducere: Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea sunt în general considerate motoare fundamentale ale creşterii economice. Astăzi, finanţarea cercetării şi dezvoltării se schimbă de la un stil conservator, în care accentul era pus pe descoperiri, la o viziune orientată spre inovare. Cercetătorii sunt din ce în ce mai mult încurajaţi să gândească neconvenţional şi să vină cu idei inovatoare pentru a îmbunătăţi caracteristicile produsului sau serviciului, pentru a reduce procesele sau funcţiunile care nu adaugă valoare, pentru a creşte eficienţa şi productivitatea sau pentru a identifica modalităţi de a intra pe noi pieţe. Cu toate acestea, gestionarea tranziţiei de la o tehnologie existentă sau în curs de apariţie la crearea unei noi afaceri orientate către cerinţele pieţei nu este o sarcină uşoară. În comercializarea tehnologiei există un decalaj instituţional, financiar şi de calificare, referit ca “valea morţii”[1]. Potrivit firmei de analiză Frost & Sullivan, mai mult de patru din cinci noi tehnologii de nivel global nu au succes în lumea comercială din cauza incapacităţii lor de a traversa acest spaţiu de dificultate [2]. Mai recent a fost formulată şi o distincţie între două tipuri de “vale a morţii”:  primul se referă la dificultatea cu care inovatorii în domeniul tehnologiei se confruntă în obţinerea de fonduri pentru dezvoltarea produselor lor, iar al doilea – la dificultăţile care apar după dezvoltare, în implementarea de noi produse, datorită diversităţii reglementărilor guvernamentale şi mecanismelor de susţinere a pieţei din diferite ţări [3]. Un management de succes în domeniul tehnologic constă în principal în aducerea pe piaţă, în modul cel mai eficient, a unui concept nou. Conform [4], pentru a comercializa cu succes o idee trebuie să fie parcurse un număr de etape specifice, iar pentru a facilita tranziţia de la o etapă la alta trebuie mobilizate resursele necesare: identificarea unei oportunităţi de piaţă pentru un produs sau un serviciu, evaluarea atentă a potenţialului de comercializare a viitoarei soluţii, elaborarea şi evaluarea prototipului, promovarea produsului sau serviciului inovativ pe piaţă, susţinerea pe piaţă a soluţiei. Din perspectiva “lanţului valorii” pe care îl formează aceste etape, provocarea cheie pentru Europa la nivel de inovare constă în depăşirea diverselor obstacole apărute în furnizarea pe piaţă a rezultatelor cercetării-dezvoltării prin conectarea diferitelor componente ale lanţului valorii, prin mecanisme de transfer tehnologic, prin proiectele demonstrative, precum şi prin crearea unor condiţii de piaţă favorabile produselor inovative (de multe ori relativ scumpe) [3]. Una din problemele-cheie în gestionarea inovării constă în înţelegerea unui set de fenomene complexe, incerte şi extrem de riscante. Mai multe lucrări recente au recunoscut limitele modelelor liniare şi au încercat să obţină o complexitate şi interacţiune mai mare prin incorporarea de iteraţii şi bucle de feedback. Joseph Tidd, profesor la Universitatea din Sussex, specializat în cercetarea politicilor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei a remarcat că modelele procesului de inovare au evoluat de la simple modele liniare la modele interactive din ce în ce mai complexe [5]. Conceptul de “inovare de a cincea generaţie” consideră inovarea ca un proces multi-actor, care necesită un nivel ridicat de integrare, atât la nivelul firmei, cât şi între firme şi care este facilitat din ce în ce mai mult de colaborarea bazată pe IT. Potrivit unui raport Ernst & Young recent [6], cele mai inovatoare companii au evoluat în domeniul inovării de la un proces liniar, gradual, la o abordare iterativă, în spirală, îmbogăţită prin intuiţie şi socializare, bazată pe următoarele principii esenţiale:  • să aduni idei de pretutindeni: deţinerea a cât mai multe idei posibil este un ingredient critic pentru gândire inovativă;  • să înveţi dintr-un eşec: cel mai bun mod de a fi inovativ este de a experimenta ceea rezultă în urma unui eşec, lucru care poate duce la un feedback rapid şi la o evoluţie favorabilă;  • să rişti ieşirea pe piaţă, chiar dacă nu eşti deplin pregătit. Un sistem naţional de inovare (SNI) cuprinde o gamă largă de instituţii şi relaţii implicate în cercetarea ştiinţifică, acumularea şi difuzarea de cunoştinţe, educaţia, dezvoltarea tehnologiei, dezvoltarea şi distribuirea de noi produse şi procese. In mod normal, sistemul include întreg ciclul cercetare-dezvoltare-inovare, dar denumirea sa subliniază atenţia acordată inovării ca mecanism de valorificare efectivă a rezultatelor CD prin implicarea mediului de afaceri, prin creşterea calităţii produselor şi serviciilor oferite pe piaţă. Ca sisteme hibride, sistemele de inovare se intersectează cu alte domenii sociale, cum ar fi educaţia şi formarea profesională, antreprenoriatul în afaceri, infrastructuri existente sau cu alte politici sectoriale care evidenţiază interacţiunea actorilor şi părţilor interesate de cercetare şi inovare.  Contextul de elaborare a acestei lucrări a fost asigurat de proiectul FORSEE – “Regional ICT Foresight exercise for Southeast European countries”, finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională în sud-estul Europei.Cadrul de analiză propus a adoptat o abordare holistică, luând în considerare contextul economic şi social în care evoluează sistemul, principalele viziuni asupra SNI (structurală şi de performanţă), cât şi stadiul de dezvoltare a TIC, ca domeniu specific al proiectului. Această abordare respectă atât SEE Programme Manual, care stipulează felul în care capacitatea de inovare poate fi descrisă prin sistemul educaţional, resursele umane (nivelul de calificare) şi cadrul instituţional pentru cercetare şi dezvoltare (sectorul public şi privat, instituţii, întreprinderi, bugete, programe şi politică), cât şi “Oslo Manual” al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), care oferă informaţii privind indicatorii de inovare şi interpretarea acestora [7]. Sunt incluse informaţii suplimentare bazate pe o cercetare atentă şi o revizuire a documentelor de politici europene, rapoarte de ţară, Innovation Scoreboards şi Rapoarte de competitivitate elaborate de Uniunea Europeană. Pentru analiza indicatorilor au fost luate în considerare şi alte încercări de conceptualizare a fluxului de inovare (cum ar fi conceptele de intrări şi ieşiri ale inovării din Pro-Inno Europe) [8]. SNI este perceput ca un ecosistem atotcuprinzător bazat pe instituţiile ştiinţifice şi tehnologice, mediul întreprinderilor, cardul mai larg al factorilor specifici sistemului instituţional naţional, factorii structurali şi de transfer care influenţează eficienţa colaborărilor în RDI. Factorii, politicile şi instituţiile care încurajează inovarea sunt: • instituţiile coordonatoare şi priorităţilor stabilite de parcursul derulării programelor specifice, care sunt problemele esenţiale ce trebuie luate în considerare de către exerciţiile de Foresight;  • guvernarea în domeniul inovării: implicaţiile guvernării pot favoriza sau împiedica climatul investiţional, intrarea pe piaţă, inovarea în afaceri şi eficienţa generală în sistem;  • mediul macro-economic naţional, mai ales în contextul crizei financiare actuale: de ex. politicile fiscale şi monetare pot contribui la stabilitatea mediului intern; • cadrul legislativ şi analiza competitivităţii ţării: obstacolele în calea competitivităţii şi afacerilor pot genera provocări suplimentare pentru inovare şi spiritul antreprenorial;

Vizualizează articolul complet