Art. 01 – Vol. 21 – Nr. 1 – 2011

Cristian–Ion Stoian
cristian68rekord@gmail.com
Cosmin–Nicolae Andrei
cosmin.mabriond@gmail.com
Mabriond Auto SRL

Rezumat: Articolul de faţă prezintă principalele relaţii (validate la nivel mondial) ale subrutinei programului de reconstrucţie a evenimentelor rutiere REC-TEC Platinium folosite la determinarea vitezei unui autoturism în momentul impactului dintre acesta şi un pieton angajat în traversarea unui drum.

Cuvinte cheie: viteza de impact, distanța de proiectare, deplasare aeriană, coeficient de frecare, deceleraţia frânării.

Introducere: În studiul şi analiza evenimentelor rutiere din care rezultă accidentarea şi/sau vătămarea corporală a unui pieton o importanţă deosebită o are stabilirea vitezei de deplasare a autoturismului în momentul producerii coliziunii dintre acesta şi pietonul aflat pe suprafaţa carosabilă.

În urma impactului frontal cu un autoturism, pietonul este preluat mai întâi pe capota autoturismului, apoi este proiectat prin aer, după care, din momentul căderii pe sol se deplasează pe acesta prin frecare.

Traiectoria corpului victimei este foarte puţin influenţată de frecarea cu părţile deformate ale caroseriei autoturismului şi de asemenea energia de desprindere este neglijabilă în raport cu cea posedată după proiectare.

Determinarea vitezei autoturismului după distanţa de proiectare a corpului victimei desprinsă de autoturism este posibilă doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– în momentul desprinderii de autovehicul, acesta trebuie să se fi aflat pe o secvenţă de frânare, pentru a nu antrena corpul proiectat după căderea lui pe carosabil;

– pe direcţia de proiectare nu trebuie să se interpună cu niciun obstacol care ar absorbi energia cinetică sau ar schimba direcţia de proiectare.

De menţionat este faptul ca aceste condiţii sunt îndeplinite în majoritatea cazurilor din care a rezultat vătămarea corporală a unui pieton deoarece coliziunea se produce pe o secvenţă de frânare a autovehiculului.

După impactul cu partea frontală a autovehiculului şi preluarea pe capota motorului, corpul victimei se desprinde de aceasta şi, după deplasarea aeriană, cade pe carosabil aproximativ cu aceeaşi viteză ca în momentul desprinderii. Nu se poate stabili o legătură directă între duratele şi/sau distanţele aferente fazelor de impact şi de deplasare aeriană pe de o parte şi viteza de impact a autovehiculului pe de altă parte deoarece acestea sunt influenţate de o serie de factori care nu pot fi determinaţi cu exactitate (deceleraţia autovehiculului în perioada coliziunii, rigiditatea corpului victimei şi a îmbrăcămintei acesteia în zona în care s-a produs impactul, poziţia şi mişcarea corpului victimei în timpul deplasării aeriene etc.). De asemenea, nu se poate stabili o legătură directă între viteza de impact şi distanţa de alunecare a corpului victimei pe carosabil prin intermediul unui coeficient de rezistenţă la înaintare.

Pe cale de consecinţă rezultă următoarele aspecte:

– nu se poate determina cu exactitate distanţa parcursă prin alunecarea sau rostogolirea corpului victimei pe carosabil;

– nu se poate determina suficient de precis coeficientul de frecare la alunecare şi la rostogolire între îmbrăcămintea pietonului şi acoperirea suprafeţei carosabile.

Fiecare fază descrisă mai sus, luată separat, nu poate da soluţii pentru determinarea vitezei autoturismului în momentul producerii coliziunii cu pietonul, însă ansamblul acestora permite determinarea unor căi de soluţionare.

Vizualizează articolul complet