Rezolvarea problemei alocării proceselor în contextul unor arhitecturi paralele cu ajutorul algoritmilor genetici

mat. Cristina Geangălă
Universitatea Bucureşti

Rezumat: Performanţele unui program paralel, executat pe o arhitectură cu o topologie bine definită, depind în mare măsură de o bună plasare a proceselor componente pe procesoarele fizice existente. Această repartizare ce trebuie făcută, în general, de către programator este, de cele mai multe ori, dependentă de aplicaţia în sine şi de calculatorul utilizat.
În cazul unor sisteme ce conțin un număr mare de procesoare, controlul lor este dificil, prin urmare, definirea de către utilizator a modului de amplasare poate conduce la soluţii mult diferite de cea optimă. Acesta a fost motivul pentru care s-au căutat algoritmi care să realizeze o alocare automată, în acest fel obținându-se și portabilitatea programelor pe calculatoare cu diverse arhitecturi. Articolul de față formulează problema alocării proceselor şi investighează algoritmii genetici ca metodă potențial disponibilă în rezolvarea acesteia.

Cuvinte cheie: proces, procesor, repartizare optimală, alocare automată, algoritmi genetici, modele paralele pentru algoritmi genetici.

Vizualizează articolul complet

COORDONATELE PENTRU CITAREA ACESTUI ARTICOL SUNT URMĂTOARELE:
Cristina Geangălă, Rezolvarea problemei alocării proceselor în contextul unor arhitecturi paralele cu ajutorul algoritmilor genetici, Revista Română de Informatică şi Automatică (Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control), ISSN 1220-1758, vol. 6(3), pp. 59-63, 1996.