Implementarea sistemelor EDI – un punct de vedere al conducerii

Introducere

Organizațiile care au în intenţie implementarea unui sistem EDI trebuie să fie conștiente de mai multe aspecte (inclusiv cîteva probleme posibile). Prezentarea de faţă se ocupă de cîteva dintre aceste aspecte tipice.

Consideraţii de ordin comercial și legal

Se pune adesea întrebarea dacă termenii normali ai contractelor comerciale sînt sau nu afectaţi în vreun fel de o asemenea acţiune. Răspunsul cel mai obișnuit este nu, dar, cum se va vedea, din multe raţiuni, este desigur necesară o mai strînsă colaborare între partenerii care comercializează EDI (comparativ cu cei care practică comerțul tradițional). S-a constatat că legăturile mai strînse au drept rezultat beneficii mai mari şi probleme mai puţine.
Una din întrebările ce-și caută răspuns priveşte frecvenţa transmisiilor. O dată implementată o aplicaţie EDI, se creează posibilităţi sau, în unele cazuri, probleme care probabil nu apar în procedurile echivalente, bazate pe hîrtie. Acest lucru este valabil,  dacă sistemul de transmisie se bazează pe un proces “memorează şi regăseşte”. De exemplu, cît de des trebuie făcute transmisii într-o săptămînă – sau într-o zi? Acest lucru se poate dovedi mai dificil, dacă aplicaţia EDI este integrată într-un sistem local, precum prelucrarea comenzilor.
Există posibilitatea – sau poate fi abordată problema – implementării unei mult mai mari frecvenţe de transfer al datelor comerciale. Este important ca ambii parteneri ai unui EDI să discute şi să cadă de comun acord asupra a ceea ce trebuie întreprins şi asupra reacției pe care o așteaptă. Cum se va observa pe parcurs, această posibilitate acordată de EDI poate fi valorificată printr-o bună gestiune, fie prin obținerea, fie prin oferirea unui serviciu mai bun. […]

(Trafford, D. – Implementation of EDI Systems – A management perspective)

Traducere:
Cornelia Popescu

Vizualizează materialul complet

COORDONATELE PENTRU CITAREA ACESTUI MATERIAL SUNT URMĂTOARELE:
Cornelia Popescu, Implementarea sistemelor EDI – un punct de vedere al conducerii (traducere după Implementation of EDI Systems – A management perspective, de Trafford, D.), Revista Română de Informatică şi Automatică (Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control), ISSN 1220-1758, vol. 2(2), pp. 66-69, 1992.