Control şi haos (Control and Chaos)

Kevin Judd, Alistair Mees, Kok Lay Teo, Thomas L. Vincent
Birkhäuser, Boston, 1997, 333 p.

Acest volum conţine lucrările Seminarului “Control şi haos” care a avut loc la Honolulu, Hawaii (29 iunie – 1 iulie 1995). Workshop-ul a fost sponsorizat de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă (SUD) şi Departamentul Industriei, Științei şi Tehnologiei (Australia), în urma unui agrement al celor două ţări.

Control şi haos sunt două concepte care până de curând erau privite ca opuse, dar care astăzi sunt privite ca acţionând împreună. De fapt, scopul workshop-ului a fost acela de a reuni laolaltă cercetători din cele două domenii amintite. De aceea au fost invitaţi să participe experți în teoria sistemelor dinamice şi a controlului automat ca şi specialisti în modelarea haosului, precum şi specialişti în problema controlului sistemelor neliniare şi (potenţial) haotice, utilizând un efort de control (reglare) limitat. Aceasta implică găsirea și utilizarea de orbite în sistemele neliniare. care pot duce un sistem dintr-o regiune a spaţului stărilor în alta, unde sistemul poate fi stabilizat. Controlul este utilizat pentru a genera traiectorii haotice utile. Un regulator automat trebuie să fie capabil de a stimula sistemul reglat să intre pe o astfel de orbită haotică proprie. De asemenea el trebuie să identifice regiuni ale spațiului stărilor în care controlul prin feedback să fie efectiv.

Cu acest prilej au fost prezentate câteva noi metode de cercetare a sistemelor de control în condiții de haos, printre care algoritmi ţintă şi utilizarea funcţiilor Lyapunov în identificarea țintelor controlabile. De asemenea au fost prezentate mai multe aplicaţii, incluzând sisteme mecanice, sisteme electrice, ecosisteme și alte biosisteme.

[…]

dr. ing. Florin Stănciulescu
Institutul de Cercetări în Informatică

Vizualizează recenzia completă

COORDONATELE PENTRU CITAREA ACESTEI RECENZII SUNT URMĂTOARELE:
Florin Stănciulescu, Recenzie a lucrării Control and Chaos (Control şi haos), de Kevin Judd, Alistair Mees, Kok Lay Teo, Thomas L. Vincent (Birkhäuser, Boston, 1997, 333 p.), Revista Română de Informatică şi Automatică (Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control), ISSN 1220-1758, vol. 7(3), pp. 43, 1997.