Cercetarea românească în domeniul TI într-o lume în plină schimbare

  Prof.dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu
Ministerul Cercetării şi Tehnologiei

1. Tehnologia Informaţiei (TI), astăzi

În condițiile globalizării societății, al transferului rapid de tehnologii, cunoaşterea elementelor semnificative poate da posibilitatea, nu numai de asociere, dar şi de participare a ţărilor la programele Comunităţii Europene pe care Grupul G7, Raportul Bangemann le-au anticipat cu clarviziune pentru dezvoltarea viitoare a societăţii.

Forumul European privind Societatea Informațională, ţinut la 23 iunie 1995 la Bruxelles, a convenit să discute planurile şi acţiunile C – D la nivel național şi european în scopul de a crea condițiile necesare pentru o mai rapidă intergrare a țărilor din Europa Centrală şi de Est cu cele europene şi de a crea viitoarea societate informațională, prioritate politică şi ştiinţifică de maximă importanţă.

Trebuie remarcat că țările Europei Centrale şi de Est au adoptat decizii importante cum ar fi:

  • dezvoltarea şi adoptarea de strategii şi de priorități care să creeze climatul favorabil construcţiei Societăţii Informaționale;
  • stabilirea de programe şi de strategii naționale privind Societatea Informațională, care să faciliteze dialogul între toți factorii relevanţi incluzând industria, instituțiile academice, autorităţile publice. Constituie o sarcină importantă găsirea consensului social necesar pentru dezvoltarea strategiilor naționale.

Într-o lume în schimbare, calea este o societate cooperativă în care ţările, indiferent de mărimea lor, îşi pot găsi locul.

Am utilizat date oficiale recente, publicate de OECD, la nivelul anului 1995. Deşi recente, multe din ele, deja au fost depășite, astăzi constatându-se o adevărată explozie în utilizarea serviciilor, a multimediei, a pachetelor soft.

Această succintă incursiune va da, însă, suficiente elemente, pentru luarea unei decizii, mai ales pentru societatea noastră, o societate în schimbare.

Aş dori încă de la început să prezint unele tendinţe semnalate în domeniul Tehnologiei Informaţiei.

Vizualizează articolul complet

COORDONATELE PENTRU CITAREA ACESTUI ARTICOL SUNT URMĂTOARELE:
Florin Teodor Tănăsescu, Cercetarea românească în domeniul TI într-o lume în plină schimbare, Revista Română de Informatică şi Automatică (Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control), ISSN 1220-1758, vol. 6(2), pp. 25-32, 1996.