Art. 03 – Vol. 22 – Nr. 2 – 2012

Valentin FLORESCU
valentin@ici.ro
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti

Gabriela FLORESCU
gflores@ici.ro
Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti

Rezumat: Acest articol se adresează cititorului fără cunoştinţe speciale în domeniul juridic. Se analizează pe scurt infracţiunile cibernetice renunţându-se la exprimări specifice ştiinţei dreptului, pentru a face informaţiile cât mai clare, venindu-se în întâmpinarea principiului general de drept “Nemo censetur ignorare legem” (Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii).

Pentru a preveni şi combate criminalitatea informatică, cu asigurarea respectării drepturilor omului şi protecţiei datelor personale, statele membre ale Consiliului Europei, împreună cu Statele Unite, Canada, Japonia şi Africa de Sud cu statut de observatori, au conceput şi apoi au semnat (mai puţin SUA) în data de 23-XI-2001, “Convenţia asupra criminalităţii cibernetice” iar în data de 28 ianuarie 2003, a fost remis spre ratificare statelor membre ale Consiliului Europei, „Protocolul Adiţional pentru Convenţia asupra criminalităţii cibernetice”, privind incriminarea actelor de natură rasială şi xenofobă comise prin intermediul sistemelor informatice care a fost semnat de ţara noastră la 9 octombrie 2003.

Prin aceste acte a fost stabilită baza juridică penală necesară anchetării, sancţionării şi cooperării internaţionale în problematica infracţiunilor informatice.

Legiuitorul Român a reglementat în spiritul „Convenţiei asupra criminalităţii cibernetice” a Consiliului Europei această materie, în Titlul III al Cărţii I intitulat „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”, articolele 34 – 67 din cadrul legii penale speciale 161/2003 – „Privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”.

În noul Cod Penal al României, infracţiunile informatice sunt reglementate ţinând cont de directivele Convenţiei Consiliului Europei din data de 23-XI-2001 asupra  criminalităţii cibernetice, ceea ce face ca prevederile din Legea 161/2003, să fie transferate noului Cod, ca atare sau cu modificări alături de noi reglementări.

Cuvinte cheie: infracţiuni informatice, cod penal, legislaţie.

Statistici elaborate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Informatice

Conform raportului de activitate pe anul 2011 realizat de DIICOT [5], se poate prezenta o imagine clară a fenomenului de criminalitate informatică.

Infracţiunea predilectă a infractorilor informatici din ţara noastră se referă la licitaţia frauduloasă pe Internet. Acest tip de infracţiune are o asemenea amploare la nivel internaţional, încât organizaţia americană Internet Crime Compliant Center (IC3), (înfiinţată de FBI şi partener al National White Collar Crime Center (NW3C)), care primeşte plângerile în chestiunea infracţiunilor informatice, o pune pe o poziţie distinctă în nomenclatorul său de infracţiuni informatice, sub numele de „licitaţia fraudată – România” [8], [9] .

Compania ThreatExpert care monitorizează atacurile informatice la nivel global, raportează că ţările din care provin cu preponderenţă infracţiunile informatice sunt: China 31%, Federaţia Rusă 22%, Brazilia 8%, Marea Britanie 6%, Statele Unite ale Americii 6%, Spania 4%, Germania 4%, Alţii 19% (Include: Canada, India, Iran, Algeria, Egipt, Siria, Irak, Arabia Saudită, Coreea de Sud, şi Turcia) [10].

Se prognozează creşterea ameninţării din partea infractorilor cibernetici din America Centrală şi de Sud, unde 7 din primele 10 ţări mai dezvoltate sunt înregistrate cu atacuri şi distribuiţii de aplicaţii pentru calculator destinate producerii de infracţiuni.

Explicaţii terminologice

Legea penală specială 161/2003 [4] stabileşte din punct de vedere juridic, în art. 35, sensul noţiunilor de „sistem informatic”, „prelucrare automată a datelor”, „program informatic”, „date informatice”, „furnizor de servicii”, „date referitoare la traficul informaţional”, „date referitoare la utilizatori”, „măsuri de securitate” [1].

Termenii şi expresiile de mai sus, au următorul înţeles:

• sistem informatic = orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic;
• prelucrare automată a datelor = procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic;
• program informatic = un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat;
• date informatice = orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se include şi
  orice program informatic care poate determina realizarea unei funcţii de către un
  sistem informatic;
• furnizor de servicii:
• orice persoană fizică sau juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica prin intermediul sistemelor informatice,

Vizualizează articolul complet